Salzburg -3 zile city break în Salzburg: obiective turistice, castele și o excursie la Hallstatt – locuri de neratat

Hai să vă spun cum am ajuns să cumpăr o excursie la Salzburg – cam pe negândite, sau în nici un caz nu planificată așa cam cum fac eu de obicei toate lucrurile deci și călătoriile. Trebuie să recunosc că Salzburg era demultișor în ”my bucket list”, dar mereu a fost surclasat de alte destinații mai ”appealing”. Nici schioare nu sunt așa că Austria nu prea a fost în lista mea de priorități.
Totul a început cu o cafea într-o duminică dimineață obișnuită din aprilie, o trecere în revistă a mailurilor intrate și o notificare banală: „Zbor nou spre Salzburg – preț promoțional de lansare”. În două minute, deja vizualizam munți, castele, străduțe pietruite și pe Julie Andrews cântand ”Hills are alive”. N-am stat prea mult pe gânduri și poate că nu ar fi fost rău să fac un due diligence mai serios că mi-aș fi rezervat măcar o săptămână în regiune și nu doar 3 zile. Ei bine, în loc de asta ne-am înghesuit rapid să ne luăm biletele de avion și abia apoi am intrat în detalii.

PLECAREA CU PERIPEȚII ȘI GAȘCA VESELĂ

Încă de la Otopeni, le-am remarcat. Nu pre aveai cum să le ratezi: un grup de doamne super-energice – 55+ și foarte voioase, făcând poze cu frenezie chiar în fața scărilor care duc spre toalete. Se cam chinuiau de ceva vreme cu un selfie în care nu reușeau să intre toate. Eu, aflată într-o criză personală de natură… presantă, am profitat de ocazie și m-am oferit să le fac poză, doar-doar obțin o cale liberă spre salvare. Au fost recunoscătoare, dar eu habar n-aveam că le voi tot întâlni atât de des în următoarele zile.

PLECAREA SAU CUM MICROSOFT POATE SĂ SE JOACE CU ORARUL ZBORURILOR

Când ne-am luat biletele, eram liniștiți, fericiți, cu gândul la vacanță. Aveam haine în valiză, zâmbete pe față și o naivitate specifică celor care încă mai cred că, dacă ai bilet de avion, o să și zbori. Ce nu știam era că Microsoft tocmai plănuia să lanseze o actualizare care avea să bage planeta în “safe mode”.


Ei bine, în ziua cu pricina, o banală actualizare de Windows a reușit performanța uluitoare de a declanșa Apocalipsa Tehnologică Globală: servere prăbușite, ecrane albastre (da, acel Blue Screen of Death), și haos digital de la Tokyo până în Timișoara. Printre victime? Sistemele IT din aeroporturi, companii aeriene și, evident, noi – niște bieți turiști cu boarding pass-ul în mână așteptând cu nerăbdare să se deschidă ușile avionului.

Primul semn că ceva e în neregulă
Și uite așa așteptând noi la poarta de îmbarcare citesc pe Biziday un anunț îngrijorător cum că suntem într-o criză IT Globală și ca foarte multe aeroporturi din America, Asia și vestul Europei sunt semnificativ afectate și că multe companii de zbor sunt nevoite să-și anuleze zborurile.
Reacția noastră? Optimism total:
”Ei, dar ce bine de noi că nu suntem în părțile alea de lume și că digitalizarea nu ne-a lovit atât de rău. Deci noi suntem safe” – mă gândeam eu.
SPOILER: Nu eram chiar safe.

Zborul spre Bologna, care trebuia să plece înaintea noastră, era și el tot la poartă. Pasagerii – bineînțeles români – stăteau lipiți de poarta de îmbarcare ca la coada la mici, întrebând obsesiv personalul dacă „se mai zboară” sau dacă „să-și caute o cazare la Otopeni”.

Timpul trecea. Nu apărea niciun echipaj. Nici urmă de pilot. Nici de însoțitoare. Doar noi și speranțele noastre, care începeau să sune a glumă proastă.

Și-apoi a venit îmbarcarea de tip „pionierat aerian”
După două ore și un început de revoltă pasiv-agresivă din partea călătorilor, a apărut și echipajul. Mai întârzia puțin și venea cu scuze scrise pe papirus.
Ce a urmat? O îmbarcare ca-n vremurile de glorie ale lui Aurel Vlaicu, dar fără entuziasm și cu mai multe hârtii.

  • Pasagerii erau chemați pe rând.
  • Un angajat striga numerele de rezervare ca la tombola caritabilă din sat.
  • Altul bifa cu un pix obosit pe o foaie A3. (A3! Pentru că, dacă tot nu merge tehnologia, măcar să fie hârtia mare.)
  • Între timp, un al treilea angajat, cocoțat pe counter, urla înspre coadă: „Dacă aveți bilet spre Basel, NU vă așezați la rând. Acum este îmbarcarea pentru Salzburg!”

Confuzia era totală. Cei din Basel se amestecau cu cei de Bologna, cei din Bologna nu mai știau dacă sunt spre Basel, iar eu începusem să mă întreb dacă nu cumva sunt în zborul spre… nervi. Începea să arate ca un episod din Survivor nu ca un zbor spre VACANȚĂ

Momentul de maxim

 amuzament: „Îmbarcare manuală!”

Ne urcăm, în sfârșit, în avion. Și când, în sfârșit, ne găsim locurile și ne afundăm în scaune ca niște eroi obosiți…
Se aude o voce: „Dacă v-ați urcat din greșeală în acest avion și sunteți pasageri spre Basel, vă rugăm să coborâți. Acesta este zborul spre Salzburg.”
Am râs. Ce altceva puteai să faci? Echipajul își face cât de bine poate treaba în noile condiții date. Iar toți suntem blocați între criza IT mondială, actualizările Microsoft și zboruri încurcate. Dar eram pe modul city break, și totul devenise de-a dreptul comic
Deci în plină eră digitală noi am reușit cu succes o îmbarcare manuală.
În avion: telecomunicații prin aer
În avion, ne-am regăsit cu doamnele vesele de la intrarea în aeroport. Nu în același rând, dar sigur în același spectru sonor. Împrăștiate strategic prin tot avionul, comunicau cu lejeritate de la rândul 7 la 23, de parcă nu descoperiseră încă existența telefonului. Nu era nimic deranjant – doar autentic și absolut savuros.
Final fericit-ish
Până la urmă, noi am plecat, chiar și cu întârziere. Și în haosul general, ne-am simțit privilegiați. Alții aveau zboruri anulate și bagaje uitate în alte continente. Noi aveam o poveste haioasă și un zbor, cât de cât funcțional.
Ca să parafrazez un clasic:
„Nu e despre destinație, e despre cât de tare râzi până ajungi acolo.”