DESPRE MINE
Cine sunt eu? O corporatistă reformată, cu chef de ducă si cu zâmbetul în valiză
Introducerea
Salut! Sunt Claudia. M-am născut într-o zi caldă de iunie, acum… ei bine, hai să spunem “puțin peste 50 de veri”, într-un oraș din sudul Moldovei. Copil unic și răsfățat? Poate. Dar unul cu bun-simț: nu am făcut scene în magazinul de jucării și nici n-am vânat unicorni (ok, poate doar în vis). Nici nu vedeam noi prea mulți în anii ’70 cât să ne crizăm de lipsa lor. Am înțeles cumva că nu pot avea tot ce exista pe piață și asta făcea zilele de Crăciun, 1 Iunie și ziua de naștere mai frumoase.
Sunt genul de om care se tocmește cu vânzătorii de la piață (și nu numai; chiar și la reprezentanța mașinilor), râde în hohote la glume, se entuziasmează când descoperă colțuri noi de lume. Îmi plac la nebunie oamenii, obiceiurile lor ciudate și chiar mai puțin ciudate, mâncărurile pe care nu le pot pronunța și poveștile care se spun în șoaptă prin piețe aglomerate. Îmi plac locurile în care nu știu ce să comand la restaurant, mă distrează oamenii care gesticulează mai mult decât vorbesc, mă amuză oamenii care vorbesc tare crezând ca așa s-ar “traduce“ cumva ceea ce îți spun în limba lor și obiceiurile care îți pun neuronii la muncă.
De la tocuri la pașaport:
Pe partea cealaltă (adică eu cea cu pantofi cu toc, cămăși asortate și badge de acces), am fost mulți ani o corporatistă devotată — cu program de 12-14 ore, deadline-uri, “target-uri” și coffee-to-go. Deci tot tacâmul: versiunea workaholica cu șanse mari de promovare la versiunea “full” de burnout. Meeting-uri, rapoarte, review-uri, KMP-uri, consolidări, teambuilding-uri, motivare, leadership, promovare — you name it: am făcut tot. Da, am fost genul de om care își planifica viața în Excel (sinceră să fiu încă o mai fac) și își măsura succesul în obiective îndeplinite. Dar de vreo doi ani încoace, mi-am zis: „Stop joc!” Viața e mai mult decât un PowerPoint reușit. Si uite așa în ultimii doi ani… am încetinit ritmul și am redus viteza. Mi-am dat seama că viața nu e un Excel bine făcut și că pot (și merit chiar!) să-mi canalizez energia spre ceea ce iubesc cel mai mult: călătoriile, cărțile, filmele bune și mai ales oamenii care nu vorbesc doar despre KPI-uri. Și de atunci am descoperit o altă lume – o lume care bănuiam că există, dar nu mă bucuram prea tare de ea: o lume cu oameni frumoși și idei fantastice, cu un alt ritm de viața în care pare că secunda bate de doua ori pe loc.
Munca și călătoriile ca mod de viață
Munca? Da, încă există. E alta. E acolo, dar acum a devenit un mijloc, nu un scop și a fost retrogradată la rang de sponsor de visuri. Practic, jobul îmi plătește biletele de avion și facturile. Win-win. Și banii ajută asta e clar pentru toata lumea, dar atâta timp cât nu te definesc, ești capabil să te bucuri de ceea ce e mai frumos pe lume: un apus de soare la ocean, “gazing the stars” în deșert, un palmier stingher pe o plajă cu apa albastra, priveliștea din turnul Eiffel sau Rockefeller building, un bilet la turnul Londrei sau la Marina Bay, castele, catedrale, mănăstiri, cetăți … POVEȘTI.
Am avut o viață profesională destul de palpitantă, cu stații multe în alte țări și vizite de serviciu în locuri de care nu auzisem nici in cărțile de geografie. Am avut șansa să ajung în destinații care sună ca din filme: de la minele de cărbune din Kazahstan până la Carnavalul de la Rio, de la gerul din Montreal care-ti îți lipește zâmbetul pe față până la pinguinii puturoși și foca vedetă de pe Robben Island în Africa de Sud — am fost acolo și am luat notițe. 😊
Tolba mea de amintiri
Ce-am învățat? Am învățat enorm din fiecare loc și mai ales de la oameni: că lumea e nebun de frumoasă și că oamenii sunt un fel de enciclopedie ambulantă — fiecare cu poveștile și cultura lui. Că suntem diferiți, da. Dar tocmai diferențele astea ne fac interesanți. Și da, călătoriile chiar te schimbă: te fac mai empatic, mai relaxat, mai curios, mai tolerant… și uneori chiar mai bun la împachetat — și fără modestie — chiar o organizatoare mai bună pentru aventuri (cu și fără Google Maps).
Sunt genul de om care preferă biletul de avion în locul unei genți scumpe sau a unor pantofi de firmă și un răsărit printre piramide, o plimbare cu cămila, o excursie cu balonul în loc de bonus de performanță. Am muncit mult pentru tot ce am realizat, dar acum vreau altceva de la viață decât o „excelentă gestionare a unor proiecte provocatoare în medii dinamice” – exprimarea ”politically correct pentru ”pune în ordine haosul ăsta în mișcare” și la sfârșit vei primi o bătaie încurajatoare pe umăr.
Așa că după 25 de ani de corporație din care 10 ani în diaspora din Luxemburg, am decis să ies din zona de confort (cu pași mici, dar siguri) și să încerc ceva ce nu-mi cere badge de acces: să testez lucruri noi, să scriu despre lumea văzută prin ochii mei — și să povestesc totul aici, pe blog. Cu umor, sinceritate și (sper eu) cu ceva inspirație pentru cei care vor să-și ia lumea în cap … sau măcar o geantă de weekend.
Azi scriu din alt unghi, cu alți ochi, cu altă energie și viziune … și am o căruță plină de povești de împărtășit.
Ce vei găsi pe acest blog?
Și, chiar dacă au fost dimineți în care am privit singură răsăritul peste mare, drumuri pe care le-am făcut în tăcerea mea, seri în care am cinat la o masă cu apusuri liniștit admirate cu un pahar de vin în mâna, adevărul e că cele mai multe dintre aventurile mele au fost trăite cu și prin oameni. Am râs cu prieteni vechi la marginea unui bazar aglomerat din Istanbul când nu am vrut să cumpăr un ceas scump, am dansat pe străzile din Rio la Carnaval alături de necunoscuți, am urcat scări abrupte spre temple din Asia lângă cineva care înțelegea tăcerea ca pe o formă de apropiere. Am împărțit corturi sub cerul înstelat al Marocului, taxiuri dubioase prin orașe necunoscute, hărți mototolite (că nu era Waze dintotdeauna) și zile de naștere făcute pe TGV-uri in Franța cu oameni care s-au lipit de povestea mea ca niște note de subsol pline de farmec.
Au fost excursii în care m-am aventurat singură, dar n-am fost niciodată cu adevărat singură — pentru că, pe drum, se adună mereu cineva: un pasager de zbor cu care împărtășești un zâmbet și o cafea, o gazdă care îți spune legende locale, un copil care te trage de mână să-ți arate ceva ce nu trebuie ratat, un călător ca tine care îți împrumută un charger și-ți lasă o poveste cu povești inimaginabile din Afganistan. Drumurile, oricât de personale ar părea, devin aproape colective atunci când lași ușa sufletului întredeschisă. Nu voi fi niciodată cu adevărat singură în aventurile mele — pentru că lumea e plină de oameni frumoși care știu să spună „hai cu mine” exact când ai nevoie.
Până acum am bifat 193 de orașe din 37 de țări. Dar cine le mai numără? Și uite-așa, cu un job la schimb și o criză de identitate la activ, ca o fostă corporatistă reformată, înarmată cu o traista burdușită de amintiri din ultimii 20 de ani, un troler care scârțâie de visuri și un GPS emoțional care încă o mai încurcă uneori, m-am hotărât sa las aventura asta sa continue. voi încerca să vă împărtășesc:
- Jurnale de călătorie cu umor și sinceritate
- Ghiduri utile: ce funcționează (și ce nu)
- Recomandări de filme și cărți care inspiră
- Sfaturi pentru cei care vor să încetinească ritmul, dar nu știu de unde s-o apuce
Așadar, acesta nu e sfârșitul — ci mai degrabă începutul unui proiect personal cu nume neoficial: un fel de „Hai-hui cu sens (sau ceva pe-acolo)”. Hai și tu?
Acest blog e locul în care adun tot ce trăiesc, simt și descopăr. E jurnalul meu deschis, caietul meu de călătorii. Și da, și un spațiu în care te invit să visezi și, cine știe, poate chiar să pleci.
Vii cu mine?
Planul? Să vă iau cu mine — cu tot cu întâmplări haioase, glume proaste și momente de genul „n-am știut că asta se mănâncă crud” — pe unde am fost și, mai ales, pe unde vreau să mai ajung. Ce se află prin trolerul meu plin de idei: taco-uri mâncate pe o bordură în Mexic, haiku-uri compuse pe loc în Japonia, plimbări cu scuterul printre tarabele colorate din Vietnam și alergatul după canguri prin Australia si muuuulteee alte idei ….
Abonează-te, lasă un comentariu, dă mai departe. Călătoria e mai frumoasă în doi (sau mai mulți).