ZIUA 1 – Galați – Ulmeț – cascada Cașoca – lacul Siriu și viaductele – Întorsura Buzăului
Trovantii de la Ulmeț
Pe valea Bălănesei foarte aproape de satul Ulmeț, se găsesc niște stânci cu forme bizare și spectaculoase care mai sunt cunoscute și sub numele de „pietre vii” pentru că se crede că acestea ar crește din nisip. Însă din punct de vedere științific, trovanții sunt depozite de nisip și de gresii cimentate și modelate în timp de agenții naturali (vânt, ploaie, etc).
În comuna Bozioru, la poalele unui dealului unde sunt situate „Babele” de la Ulmet ne întalnim cu un Moș de 88 ani care își păștea liniștit cele 3 capre în acea serenitate și liniște a unei dimineți de sfârsit de Iulie .se află o comoară a timpului: trovanții din Ulmet. Aceste formațiuni bizare de gresie cimentată, create de ape subterane acum milioane de ani, par opere de artă naturale. Unii au forme perfecte de sferă, alții seamănă cu creaturi adormite, uitate de veacuri. Îi privesc și mă simt i mic, ca și cum timpul ar avea altă măsură aici. Localnicii îmi zâmbesc complice: „Cresc după ploaie, de-aia le zicem vii.” Știința le găsește explicații, dar sufletul meu preferă să creadă legenda.
Așezările rupestre și urmele mării dispărute
De aici pornesc pe poteca ce urcă spre Chilia lui Dionisie. Stâncile din jur nu mint: straturile orizontale, cu alternanțe de nisip cimentat și roci marine, sunt dovada clară că acum milioane de ani pășeam pe fundul unei mări calde. Găsesc urme de cochilii pietrificate, încadrate ca în vitralii naturale. Când ajung la chilie, descopăr o încăpere săpată în stâncă, folosită odinioară de sihaștri. Aerul e răcoros, iar de la fereastra îngustă văd dealurile domoale pierzându-se în orizont. În liniștea aceea, îmi dau seama cât de mult îmi lipsise acest sentiment de apartenență.
Cascada Cașoca – bijuteria din pădure
Cobor din munte și urmez un drum forestier până la Cascada Cașoca. Apele ei se prăvălesc de pe o stâncă îmbrăcată în mușchi, cu o eleganță blândă. Nu e o cascadă mare, dar e perfectă în simplitatea ei. Sunetul apei se amestecă cu ciripitul păsărilor, iar lumina joacă printre frunzele copacilor. Mă așez pe o piatră și respir adânc – acolo, în răcoarea pădurii, lumea modernă pare o poveste îndepărtată.
Lacul Siriu și viaductele sale
Drumul DN10 mă poartă spre Lacul Siriu, creat în anii ’80 prin ridicarea unui baraj impresionant. Apele sale albastre se întind între versanți abrupți, iar soarele după-amiezii pictează reflexii de aur pe suprafață. Viaductele care traversează brațele lacului sunt adevărate opere inginerești, înfipte între munți. Privindu-le, îmi amintesc că România știe să fie și grandioasă, nu doar pitorească.
Întorsura Buzăului – popasul liniștii
Seara ajung la Întorsura Buzăului, așezată într-o depresiune străjuită de munți. Aerul e răcoros, aproape montan, iar liniștea e adâncă. Stau pe terasa pensiunii cu o cană de ceai în mână și mă gândesc că prima zi a fost o reîntâlnire cu frumusețea autentică a țării mele.